Ce-i de facut cind e duminica dupa amiaza si toate frizeriile sint inchise? Pai se ia o lama de ras, o oglinda si…
…mi-am ras barba.. si mustata… si m-am ras si in cap.
Nu incercati acasa singuri, m-am si taiat pe la spate. Nu grav, nu o sa mor, dar mi-ar fi placut sa nu ma tai. Ustura. Si in continuare sint frumos ca un soare, doar ca lucesc mult mai intens!!!
Am facut o conjunctivita. Dat fiind istoricul de boli din biroul in care lucrez, pare a fi provocata de un virus pe care l-am primit de la un coleg a carui nevasta il luase de la baiatul lor minor. Complicat, dar ochiul meu se umfla.
Cel mai tare sfat pe care l-am primit pina acum pentru vindecare este sa imi leg un inel de ata neagra de degetul mic de la mina dreapta (sau stinga, nu se stie exact asa ca as face bine sa leg preventiv ata la fiecare deget), ca sigur trece. Vreau sa incerc dar nu am ata neagra la indemina.
Oricum este un sfat mai constructiv decit celelalte pe care le-am primit si care presupuneau folosirea de obiecte metalice ascutite. Caut ata neagra. Accept donatii.
Dupa o luna de absenta m-am gindit ca totusi ar trebui sa mai scriu ceva si aici inainte ca paianjenii sa puna stapinire pe blog. Nu stiu inca cum pot niste paianjeni pune stapinire pe asa ceva dar nici n-am de gind sa aflu.
N-am mai scris o luna. Nu stiu citi oameni au remarcat asta dar citiva m-au intrebat ce-am de gind sa fac cu blogul si de ce nu mai scriu. E bine sa te simti dorit si le multumesc si pe aceasta cale.
Ce-am mai facut eu in timpul asta… pai nimic deosebit. Mi-am trait viata à la “Fight Club” in partea de dinainte de cafturi, adica serviciu, acasa, facturi, mancare, somn si acelasi lucru din nou, zi de zi. Am citit, m-am jucat, m-am deszapezit, am lucrat si am realizat pentru a mia oara ca munca nu e bratara de aur. Cred e starea cea mai apropiata de hibernare pe care o pot atinge.
N-am mai scris nimic nu pentru ca am ajuns deasupra ideii de blog sau pentru ca brusc am avut o revelatie si mi-am dat seama ca viata e mai mult decit atit si am descoperit un leac pentru cancer, ci doar din cauza ca la cum ma simt orice operatiune care necesita mai multa gindire decit spalatul pe dinti mi se pare inutila, iar din anestezia asta generala n-au cum sa iasa nici idei, nici nervi si nici frustrari, deci prin urmare nici subiecte noi. As putea probabil sa tin un minunat jurnal de treziri, culcari, spalari, cacari si alte minunatii asemanatoare dar ar fi ridicol.
Stiu ca letargia mea se datoreaza intr-o mare proportie serviciului, sau ca sa fiu mai exact orei la care incepe. Nu e zi in care sa nu fiu terminat de oboseala inca de la primele ore si mi-am dat seama, privind in urma, ca in toate locurile pe unde-am lucrat pina acum am fost lasat in pace sa dorm de dimineata. Ma tot gindesc cum pot pune problema si aici, pentru ca dupa doar citeva luni ma gindesc foarte serios sa ma reprofilez paznic de noapte, cucuvea sau santinela sau orice altceva ce imi permite sa dorm in voie cind am nevoie. Ar fi un motiv nou de schimbat un serviciu dar pina la urma o s-o fac si pe asta, nu de alta dar trezirile fortate zilnice inainte de opt ma termina nervos.
…….
Aici ar trebui sa scriu ceva mobilizator, gen “o sa scriu de trei ori pe zi ceva inteligent si lumea se va schimba radical in urma ideilor enuntate de mine”, dar realitatea e ca habar n-am ce-o sa fac. Iau vitamine sperind sa-mi revina energia. Primavara o sa ajute si ea probabil. Pina atunci insa stati pe-aproape.
Si iata ca in aceste sfinte zile in care iepurasul mi-a umplut cizmele de lumina – cu respect fam. Stoicescu (ca sa fac o sinteza a feluritelor SMS-uri primite) m-am gindit sa astern si eu pe masa imbelsugata traditionalele bucate, asa cum am vazut eu la televizor. Prin urmare am facut o traditionala omleta intr-o zi, niste traditionali cartofi prajiti in alta iar astazi am apelat la traditionalul KFC. Macar n-o sa ajung la spital cu disperatii aia care mananca o cantitate de mancare de patru ori mai mare decit masa proprie si apoi se mira ca mor cu toate bolile din lume la patruj’ de ani (asta dupa ce s-au vaicarit toata viata ca se ingrasa si nu inteleg de ce, pentru varianta feminina a respectivelor personaje – pai cum sa nu te ingrasi idioato daca mananci cit o vaca?).
Ca sa mentin tematica culinara: am ochit in Hipermarketul Hiperpreturilor Hipemici cu Hiperslogane Hiperidioate un iaurt numit “Iaurt Usurel”, probabil o tentativa prematur esuata de a sugera o dieta sanatoasa antementionatelor batoze. Mi-a placut intentia celor de la Napolact, oricum.
Si cum se apropie Revelionul (partea a doua a sarbatorii generice “Craciulion”) trebuie sa mai prepar niscai traditionale bucate pentru masa imbelsugata de Anul Nou, asa ca o sa fac o traditionala ciorba de vaca si traditionalele sandviciuri. Si poate si traditionalele paste. Am spus de prea multe ori “traditionale”? Vi se pare, uitati-va la orice televiziune cu emisiune de stiri, abia mai reusesc sa strecoare cite-un verb intre doua “traditionale”; parca vad ca apare verbul “a traditionaliza” pentru a desemna actiunea prin care o televiziune incearca sa impuna o stire idioata gen “de sarbatori e aglomeratie in magazine” sau favorita mea: “poleiul ingreuneaza circulatia auto” (sa mori tu, nu mi-ar fi dat prin cap, ce chestie)!
Saptamina asta e a bolilor, precis scrie undeva si am uitat eu. Am fost iarasi la doctor, de data asta la alt doctorita care m-a trimis sa fac analize pentru o problema de mica importanta. Si ca sa fie sigura ca nu mai dorm la noapte mi-a spus, nestiind probabil cit de ipohondru sint, ca problema mea poate fi cauzata de o multitudine de boli si ca e nevoie sa aflam cam ce am ca sa o rezolvam. Si ca bolile astea sint diabet, afectiuni hormonale, cancer ganglionar, afectiuni renale, biliare, viermi intestinali si inca o gramada de lucruri care pe linga cele enumerate par minore, gen “probleme cu ficatul”. Acum, desi ratiunea imi spune ca probabil e ceva neimportant care o sa imi treaca cu trei fripturi pe zi si somn mult, mor de frica ca o sa fac simultan cancer, hepatita si alte chestii ingrozitoare. Adica da, ca o sa mor si nici macar n-o sa imi fie clar din ce motiv.
Daca vedeti ca n-am mai scris nimic o saptamina deci… ingrijorati-va!